FC Argeş, în optimile turneului de la Kaposvar
joi, 12 iulie 2018

Juniorii lui Daniel Ghiţă confirmă că au valoare

FC Argeş, în optimile turneului de la Kaposvar


Juniorii de la FC Argeş Under 13 şi Under 14 ani participă în aceste zile la turneul internaţional de fotbal Intersport Youth Footbalfesztival, competiţie care se desfăşoară în Ungaria, la Kaposvar, pînă duminică seară. Turneul din ţara vecină este rezervat copiilor cu vîrste cuprinse între 8 şi 18 ani, iar la startul întrecerii s-au aliniat formaţii din 30 de ţări din Europa.

Una din cele două echipe pregătite de antrenorul Nicolae Ghiţă a reuşit calificarea în optimile acestei competiţii, iar cealaltă aştepta ultima partidă din grupă pentru a vedea dacă va merge mai departe. Este vorba de FC Argeş Under 13 a reuşit calificarea în Optimi după victoria de marţi seară, cu 16-0, obţinută în confruntarea cu Kaposvolgye SE. În urma acestui rezultat piteştenii au terminat grupa pe primul loc, cu 7 puncte acumulate în trei meciuri. Locul secund în grupă a revenit echipei ucrainiene, Legenda Muchachevo, care a acumulat tot 7 puncte, dar are un golaveraj inferior, în timp ce pe locul 3 s-a clasat Toponar, cu 3 puncte. Pe ultimul loc în grupă a terminat Kaposvolgye SE care nu a reuşit nici măcatr un punct în cele trei partide pe care le-a disputat. FC Argeş aştepta aseară să-şi afle adversarul din optimi. Antrenorul Nicolae Ghiţă s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei sale: „Am obţinut o victorie care nu lasă loc de comentarii avînd în vedere scorul înregistrat. Copi au jucat foarte bine în cele trei meciuri din această grupă. Am reuşit să terminăm grupa pe primul loc şi aşteptăm să aflăm adversarul din optimi. Îmi doresc să ajungem cît mai sus, dar trebuie să luăm lucrurile pas cu pas“.

La un meci de calificare

La Under 14 ani, FC Argeş a pierdut marţi seară primul meci din grupă după ce a fost învinsă cu 2-0, de Szefi LSE. Alb-violeţii au disputat aseară după închiderea ediţiei, partida cu Mladi Vukovi în care s-a stabilit ierarhia finală a grupei. După patru etape disputate, Mladi Vukovi şi FC Argeş împărţeau primul loc, ambele cu cîte 9 puncte, sîrbii avînd un golaveraj superior faţă de cel al românilor. Tehnicianul grupării din Trivale era destul de optimist înaintea acestei confruntări şi spera ca elevii săi să obţină un rezultat pozitiv care să le asigure biletele pentru faza următoare a întrecerii. 

Rezultatele alb-violeţilor:

Under 13 ani:
FC Argeş - Legenda Mukachevo 1-1
FC Argeş - Toponar SE 14-0
FC Argeş - Kaposvolgye SE 16-0
Under 14 ani:
FC Argeş - Dombovari FE 4-3
FC Argeş - Mezga FC 4-2
FC Argeş - BSC 1924 4-0.   
FC Argeş - Szefi LSE 0-2
M.Duinea

Vizualizari: 299

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved