Maşină parcată, răsturnată de un teribilist!
vineri, 13 iulie 2018


Maşină parcată, răsturnată de un teribilist!


Teribilismul la volan a fost, cauza unui eveni­ment rutier ce ar fi putut avea urmări grave. Din fericire, totul s-a încheiat numai cu avarierea unor maşini. Cel care a provo­cat întreaga tevatură a fost amendat. Acesta a lăsat însă o familie fără maşină, autoturismul parcat, fiind răsturnat şi avariat grav. O perioadă, nici tînărul şofer nu va mai avea cu ce să se dea mare prin oraş şi maşina lui fiind serios distrusă.


În noaptea de miercuri spre joi, Andrei O., de 26 de ani, din Piteşti mergea pe bulevardul Republicii, la volanul unui BMW seria 3, îndreptîndu-se către Centru. Tînărul avea viteză, spun martorii. La un moment dat, se pare că tînărul teribilist a vrut să depăşească pe partea dreaptă. A pierdut controlul volanului, a rupt nişte stîlpi ornamentali de pe trotuar şi a izbit violent un Opel Meriva, parcat. Impactul a fost atît de puternic, încît Opelul a fost răsturnat cu roţile în sus. Autovehiculul era gol, astfel că nimeni nu a fost rănit. Nici şoferul vinovat nu a fost vătămat. Ambele maşini au fost, însă, avariate serios. Proprietarilor Opelului, nu le-a venit să-şi creadă ochilor cînd au văzut în ce hal arată maşina lor. Autovehiculul avea portbagajul distrus pînă la bancheta din spate, o roată fusese ruptă iar plafonul era în întregime avariat. Nici BMW-ul tînărului şofer nu arăta prea bine. Maşina de mii de euro avea toată partea dreaptă avariată şi geamurile sparte. La felul cum arăta, este sigur că tînărul nu va mai putea face ture prin oraş ceva vreme, cu bolidul său. Poliţiştii Biroului Rutier Piteşti care au mers la faţa locului pentru cercetări au stabilit că, vinovat de cele petrecute este Andrei O. care nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers. Acesta a fost sancţionat cu suma de 580 lei. 
M.Sandu Foto: C. Tudor

Vizualizari: 2003

Comentarii (1)
Scris de MANU in 13-07-2018 11:29 - Vizitator
 
 
D-le Cristi Neguț, acum câțiva ani erați un mare luptător împotriva celor care făceau curse prin oraș. De fiecare dată polițiștii erau aspru criticați, cu toate că acționau permanent în zona Fraţii Goleşti, Republicii, unde se organizau curse. Acum văd că nu mai ziceţi nimic cu toate că zilnic au loc astfel de curse între orele 22,00 -03,30 pe traseul McDonald's şi Finanţe şi retur. Această atitudine este datorată faptului că Poliţia Argeş este sub protecţia dr MANU ? Doar în zilele de vineri între orele 15,00-18,00 şi sâmbătă între orele 10,00-12,00 pun radarul poliţiştii pe Republicii şi mai pică câte un pensionar cu Loganul când se întoarce de la piaţa cu 55 km/oră. Mare pericol cu pensionarii ăştia!
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved