Belgia şi Anglia joacă din nou la CM
sâmbătă, 14 iulie 2018


Belgia şi Anglia joacă din nou la CM

Finala mică este programată azi, la 17,00


Belgia - Anglia este finala mică la Mondialul din Rusia 2018 şi se desfăşoară astăzi, pe stadionul din Sankt Petersburg, de la ora 17,00, urmînd a fi transmis în direct de TVR 1 şi TVR HD. Selecţionatele Belgiei şi Angliei, care s-au mai întîlnit la Cupa Mondială de fotbal din Rusia, dar acum vor juca pentru medaliile de bronz, într-un meci care se doreşte o consolare după dezamăgirea ratării calificării în finală.

Pentru Belgia un loc trei ar însemna cea mai bună performanţă a sa la Cupa Mondială, după ce în 1986 a pierdut finala mică disputată cu Franţa şi s-a clasat pe patru. Anglia, campioană mondială în 1966, a mai jucat o finală mică în 1990, dar a pierdut cu 1-2 în faţa Italiei, echipa gazdă. Ambele echipe trebuie să se regrupeze, să încerce să uite eşecurile din semifinale, într-un meci ce va fi diferit faţă de confruntarea din grupă, cîştigată de Belgia cu 1-0, în care cele două reprezentative au aliniat garnituri de rezervă şi au părut mulţumite cu rezultatul. Selecţionerul Belgiei, spaniolul Roberto Martinez, a schimbat atunci nouă jucători faţă de partida anterioară, iar antrenorul Gareth Southgate a înlocuit opt. La EURO s-a renunţat la meciul pentru locul al treilea după ediţia din 1980, dar a fost păstrat în formatul Cupei Mondiale, în ciuda părerilor că este unul fără miză. În general finalele mici tind să fie meciuri în care se marchează multe goluri, fiecare din ultimele trei cîştigătoare înscriind trei goluri, Turcia în 2002, Germania în 2006 şi 2010, Olanda în 2014.
Belgia este în continuare echipa cu cel mai bun atac de la CM 2018, cu 14 goluri, singurul meci în care nu a marcat în Rusia fiind semifinala pierdută în faţa Franţei. Belgia a stabilit un nou record de victorii consecutive, cinci, pentru ''Diavolii Roşii'' la o Cupă Mondială. Căpitanul echipei Angliei, Harry Kane, este golgheterul la zi al competiţiei, cu şase goluri, egalîndu-l pe compatriotul său Gary Lineker (1990) ca număr de goluri înscrise la o ediţie a Cupei Mondiale. Belgia are nouă marcatori diferiţi la CM 2018, la doar unul de recordul de 10 stabilit de Franţa în 1982 şi egalat de Italia în 2006. Anglia a marcat 9 din cele 12 goluri ale sale în Rusia din faze fixe, inclusiv penalty-uri. Totodată şi-a depăşit recordul său de goluri marcate la o Cupă Mondială, 11, în 1966, cînd a cucerit trofeul.
La Cupa Mondială, cele două echipe s-au mai înfruntat de două ori, în 1954 (4-4) şi în 1990 (1-0 pentru Anglia). Sursa: www.dcnews.ro
Echipele probabile pentru meciul care va avea loc pe stadionul din Sankt Petersburg (capacitate 68.134 locuri):
l Belgia: Thibaut Courtois - Toby Alderweireld, Vincent Kompany, Jan Vertonghen - Thomas Meunier, Marouane Fellaini, Axel Witsel, Nacer Chadli - Kevin De Bruyne, Romelu Lukaku, Eden Hazard. Selecţioner: Roberto Martinez.
l Anglia: Jordan Pickford - Kyle Walker, John Stones, Harry Maguire - Kieran Trippier, Dele Alli, Jordan Henderson, Jesse Lingard, Ashley Young - Raheem Sterling, Harry Kane. Selecţioner: Gareth Southgate. Arbitru: Alireza Faghani (Iran).
S.Mihai


Vizualizari: 736

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved