Probleme cu nocturna, la 3 meciuri
miercuri, 25 iulie 2018

Liga 1 - Retrospectiva Etapei 1

Probleme cu nocturna, la 3 meciuri


Liga 1 a debutat în noul sezon, aşa cum era mai frumos cu destul de mutle surpize. Încă din prima etapă am asistat la neputinţa campioanei CFR de a trece de o echipă de play-out, după care mult mai experimentata Sepsi n-a reuşit niun gol contra unei nou-promovate. A urmat umilinţa FCSB-ului la Astra şi înfrîngerea Viitorul pe propriul teren în faţa altei nou-promovate. Ultimele meciuri au venit cu rezultate cît de cît normale, Dinamo învingând pe FC Voluntari, Mediaşul pe Chiajna la ultima fază a jocului, în timp ce Craiova a remizat Poli Iaşi, 0-0. Mai trebuie remarcate în această prima etapă, victoriile echipelor nou-promovate. Un alt numitor comun al etapei a fost legat de nocturne, pe trei stadioane existînd astfel de probleme înainte, în timpul meciului, sau la pauză.


 CFR Cluj - FC Botoşani 1-1

Primul meci din ediţia 2018-2019 a Ligii 1 a avut un rezultat surprinzător. Campioana CFR Cluj nu a reuşit să cîştige pe propriul teren în faţa Botoşaniului. A fost 1-1. Eduard Pap a fost eroul Botoşaniului în prima repriză a meciului din Gruia. Portarul de 24 de ani a reuşit două parade, mai întîi în faţa lui Ţucudean, apoi la lovitura liberă executată de Cristi Manea. Goalkeeperul moldovenilor nu a mai avut ce face la faza - tip a ardelenilor: centrare Camora, cap Vinicius, şi fundaşul golgheter a dat golul inaugural al acestei ediţii. Au fost şi capete sparte pe teren - Oaidă şi Djokovic s-au ciocnit şi ambii au avut nevoie de îngrijiri medicale -, dar Ţucudean a ieşit cel mai rău după un duel cu Miron. Cu arcada spartă, atacantul şi-a vărsat nervii pe un panou publicitar. Moldovenii au dat lovitura imediat după pauză prin Fulop, dar Ţucudean putea să-şi readucă echipa în avantaj dacă portarul de la Botoşani nu avea o nouă intervenţie providenţială. Burcă a fost aproape de autogol, însă Pap şi-a mai salvat o dată echipa.

 Hermannstadt - Sepsi 1-0

FC Hermannstadt a avut parte de un debut perfect în Liga 1. Sibienii s-au impus cu 1-0 în faţa lui Sepsi Sf. Gheorghe, succes de care este responsabil Ştefan Blănaru, autorul singurului gol al partidei de la Tg. Mureş. Deşi a jucat la Tg. Mureş, din cauza lucrărilor de la stadionul din Sibiu, finalista Cupei României a deschis scorul încă din minutul 11, prin Blănaru. Atacantul formaţiei lui Alexandru Pelici a marcat din apropiere, cu o lovitură de cap, în urma unui corner. Putea fi chiar 2-0 la pauză, dar centrarea lui Petrescu a căzut pe transversală, iar Curtean a trimis cu capul puţin pe lîngă poartă. În partea a doua, Sepsi a ratat cele mai mari ocazii. Căbuz a jucat rolul eroului şi a intervenit foarte bine la şuturile lui Simonovski şi Drăghici.

Dinamo - FC Voluntari 2-1

Dinamo a cîştigat cu FC Voluntari după o mutare inspirată a lui Florin Bratu si un gol al debutantului Deian Sorescu. "Cîinii" n-au avut vreun şut pe poartă pînă la pauză, împotriva ilfovenilor. Totuşi, Daniel Popa şi Robert Moldoveanu puteau să o aducă pe Dinamo în avantaj. Prima ocazie adevărată a partidei a venit în minutul 48 şi le-a aparţinut oaspeţilor. Tot ei au deschis şi scorul, în minutul 57. Proaspăt intrat pe teren, Căpăţână i-a centrat perfect lui Ricardinho pentru primul său gol în Liga 1. Patru minute mai tîrziu, Dinamo a egalat prin Salomao, după o acţiune superbă a lui Nistor. Acelaşi jucător i-a plasat mingea perfect şi lui Hanca, dar scorul a rămas neschimbat. Bratu a mutat decisiv în minutul 60. I-a trimis pe teren pe Axente şi Deian Sorescu, ambii sosiţi în această vară, şi a schimbat soarta partidei. Primul a trimis în bară, iar al doilea a marcat pentru 2-1, la aceeaşi fază. A fost primul gol reusit în Liga 1 de jucătorul de 20 de ani. Oaspeţii puteau egala în minutul 89, cînd Bălan a ratat uluitor din 2-3 metri. S-a terminat 2-1, iar Dinamo are zece victorii din tot atîtea meciuri cu FC Voluntari şi joacă în etapa viitoare cu FCSB.

Gaz Metan Mediaş - Concordia Chiajna 2-1

Cele două echipe au fost la un pas să termine la egalitate, însă golul superb al portughezului Fortes din ultimul minut al prelungirilor a adus toate cele trei puncte la Mediaş. Ploaia torenţială însă a pus mari probleme pe parcursul jocului. Medieşenii au deschis scorul în minutul 28 prin Chamed, care a reluat cu capul o centrare venită de la Creţu. Cu şase minute înainte de finalul primei reprize, ilfovenii au egalat prin golul debutantului Guessan, care a trimis în poartă tot cu capul. Repriza secundă s-a reluat cu o întîrziere de aproximativ 20 de minute din cauza problemelor cu nocturna, unul dintre stîlpi fiind lovit de un fulger. În prelungirile partidei, Carlos Fortes, debutant în Liga 1, a luat o acţiune pe cont propriu şi a marcat cu un şut la colţul lung din afara careului, cu piciorul stîng.

 Astra - FCSB 1-0

După semieşecul campioanei CFR Cluj, a venit înfrîngerea celor de la FCSB pe terenul Astrei. N-a fost timp de tatonări, iar prima ocazie importantă a venit la şutul lui Junior Morais, în minutul 5. La poarta cealaltă, replica i-a aparţinut lui Alexandru Stan. Dragoş Nedelcu putea marca, la rîndul său, cu un trasor de la distanţă, în minutul 31. Golul a fost anunţat de faza spectaculoasă creată de Silviu Balaure şi Romario Moise. Golgheterul Ligii 1 din 2017, Azdren Llullaku, a deschis scorul în minutul 43 şi s-a bucurat ca elveţienii Shaqiri şi Xhaka la mondiale. La pauză au intrat Olimpiu Moruţan şi Kamer Qaka. Primul putea marca după o acţiune individuală, în minutul 70. În schimb, albanezul de la FCSB, Qaka, i-a lăsat locul lui Momcilovic, după ce a ieşit pe braţe, accidentat, în minutul 75, şi i-a dat peste cap planurile lui Nicolae Dică. Planic a devenit vîrful roş-albaştrilor, dar fără rezultat. Buş şi Mrzljak putea închide conturile, cu ocaziile din minutele 60 şi 83. Pe final, Florin Tănase îşi putea salva echipa de la eşec, dar Iliev a fost providenţial în minutul 88. Roş-albaştrii au început cu un eşec campionatul, după o pauză de 10 ani. În 2008 erau învinşi de Vaslui, cu 1-0

CSU Craiova - Poli Iaşi 0-0

CSU Craiova s-a alăturat celorlalte candidate la titlu, care au început sezonul cu stîngul. Alexandru Mitriţă a ratat cele mai mari ocazii în egalul cu Poli Iaşi, scor 0-0. Partida din Bănie a început cu aproape 50 de minute mai tîrziu, din cauza problemelor cu nocturna, iar cînd jocul a început, în cele din urmă, fanii olteni au descoperit că moldovenii nu au venit să se apere pe Oblemenco. Echipa lui Flavius Stoican a avut primele ocazii, dar cea mai mare i-a aparţinut lui Panţîru, al cărui şut în forţă a trecut puţin pe lîngă. Fundaşul oaspeţilor s-a evidenţiat şi în defensivă, cînd a anulat faza spectaculoasă reuşită de Mitriţă. Burlacu a avut şi el şansa deschiderii scorului, dar Denis Rusu a fost la post. În prelungirile reprizei, Mitriţă a fost lipsit de şansă, iar şutul său a lovit bara. În partea a doua, portarul oaspeţilor a fost pe fază şi la execuţia lui Bancu. Nou-intratul Markovic a produs şi el panică în careul lui Poli, dar U Craiova - Poli Iaşi s-a terminat 0-0.

Viitorul - Dunărea Călăraşi 0-1

Echipa lui Dan Alexa a avut nevoie de numai patru minute pentru a înscrie primul său gol în Liga 1. Honciu a executat ideal o lovitură liberă şi l-a învins pe Cojocaru. Gazdele au răspuns imediat prin Vână, dar Straton a fost la post. Portarul Călăraşiului a avut şansă şi la şutul lui Voduţ, care a zdruncinat transversala. În minutul 42, Viitorul a obtinut un penalty dupa duelul dintre Puşcaş şi Voduţ. Ianis Hagi a executat slab şi nu a reuşit să înscrie de la 11 metri. În repriza secundă, ploaia puternica si problemele apărute la nocturnă au făcut ca meciul să fie întrerupt timp de 13 minute. Ianis Hagi a fost principalul pericol la poarta Dunării şi după reluarea jocului. Căpitanul constănţenilor a avut o ocazie importantă. Un minut mai tîrziu, Denis Drăguş a fost aproape să înscrie un gol de poveste, dar nu a reuşit să trimită cadrat. Viitorul a încheiat meciul în 10 - Tudor Băluţă a primit cel de-al doilea cartonaş galben, iar Dunărea s-a impus cu 1-0.

CLASAMENT

1. Gaz Metan    1    1    0    0    2-1    3
2. Dinamo    1    1    0    0    2-1    3
3. Hermannstadt    1    1    0    0    1-0    3
4. Dunărea Călăraşi    1    1    0    0    1-0    3
5. Astra                        1    1    0    0    1-0    3
6. FC Botoşani    1    0    1    0    1-1    1
7. CFR Cluj    1    0    1    0    1-1    1
8. U Craiova    1    0    1    0    0-0    1
9. Poli Iaşi    1    0    1    0    0-0    1
10. FC Voluntari    1    0    0    1    1-2    0
11. Concordia    1    0    0    1    1-2    0
12. Viitorul    1    0    0    1    0-1    0
13. Sepsi OSK    1    0    0    1    0-1    0
14. FCSB    1    0    0    1    0-1    0
S.Mihai

Vizualizari: 805

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved