11 medalii la Campionatul European!
joi, 26 iulie 2018

România a dat lovitura la tenis de masă

11 medalii la Campionatul European!


Acum cîteva zile în România, la Cluj, s-au încheiat Campionatele Europene de Tenis de Masă pentru cadeţi şi juniori. La această întrecere România a reuşit să cîştige 11 medalii, dintre care 2 de aur, 2 de argint şi 7 de bronz. Din lotul tricolor a făcut parte şi Rareş Şipoş, sportiv legitimat la CS Mioveni.    

În probele individuale, tricolorii au cucerit opt medalii, una de aur, prin constănţeanca Elena Zaharia la simplu cadete, după 4-2 în finala cu rusoaica Elizabet Abraamian, două de argint şi cinci de bronz. Medalii de argint au obţinut cadeţii Andrei Tomică şi Darius Movileanu, învinşi la dublu în finală, precum şi junioara Tania Plăian, întrecută în ultimul act la simplu de Jing Ning (Azerbaidjan) cu 4-0. Medaliile de bronz au fost adjudecate de cadeţii Andrei Tomică/Elena Zaharia, la dublu mixt, Rareş Şipoş, la simplu juniori, Cristian Pletea şi perechea Rareş Şipoş/Dragoş Florin Oprea la dublu juniori, precum şi Tania Plăian la dublu junioare. În probele pe echipe, România a cucerit o medalie de aur, la cadete şi două de bronz, la juniori şi junioare.

Şipoş, om de bază

La competiţia găzduită de Sala Polivalentă din Cluj, sportivul Rareş Şipoş a cîştigat trei medalii. El a obţinut o medalie de argint la dublu, împreună cu Cristi Pletea, cei doi fiind învinşi în finală cu scorul de 3-1 de reprezentanţii Franţei. Totodată, tânărul a câştigat o medalie de bronz la proba pe echipe, după ce selecţionata României a fost învinsă în semifinale cu scorul de 3-2 de reprezentanta Italiei. De asemenea, la individual, Şipoş a pus mâna pe medalia de bronz, sportivul pierzând semifinala în faţa jucătorului Germaniei Xiu Janik.
S.Mihai

Vizualizari: 475

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved