Declaraţia unică trebuie depusă pînă pe 31 iulie
sâmbătă, 28 iulie 2018


Declaraţia unică trebuie depusă pînă pe 31 iulie


Argeşenii care nu şi-au depus încă la ANAF Declaraţia unică, trebuie să ştie că termenul limită de depunere este 31 iulie online, prin intermediul aplicaţiei care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/. Aici trebuiesc folosite numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual. De asemenea, declaraţia mai poate fi depusă prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro.   

De asemenea, Declaraţia Unică se poate depune şi în format hîrtie direct la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Pînă în prezent au depus Declaraţia Unică un număr de peste 600.000 de persoane fizice, din care online 190.000, de 3,5 ori mai multe decît anul trecut. Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia Unică. Pentru depunerea online a Declaraţiei Unice pînă la 31 iulie 2018 se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral pînă la 15 martie 2019. Bonificaţia se acordă corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii.
Nedepunerea la termenul prevăzut de lege de către persoanele fizice a Declaraţiei Unice se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei, potrivit art. 336 alin. (3) din Codul de Procedură Fiscală.
În Argeş, peste 30.000 de contribuabili trebuie să depună Declaraţia unică, iar pînă joi, doar 57% dintre aceştia au făcut acest lucru.
S.Mihai

Vizualizari: 708

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved