Mascaţii de la jandarmi în acţiune!
sâmbătă, 28 iulie 2018


Mascaţii de la jandarmi în acţiune!


Ieri, trupele de mascaţi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş au organizat o acţiune la Stadionul Nicolae Dobrin, din Piteşti. Oamenii legii au făcut un exerciţiu demonstrativ, pentru a pune în practivă modul de intervenţie necesar în cadrul competiţiilor sprotive la care jandarmii asigură măsuri de ordine şi protecţie.   

„În această dimineaţă, la Stadionul Municipal Nicolae Dobrin din municipiul Piteşti, s-a desfăşurat un exerciţiu demonstrativ executat de către luptătorii Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, exerciţiu ce a constat în pregătirea forţelor pentru competiţiile sportive din acest sezon (fotbal masculin), pregătirea şi participarea jandarmilor pe linia asigurării măsurilor de ordine şi siguranţă publică în incinta şi în apropierea arenelor sportive. Activităţile au pronunţat caracter aplicativ, dar şi cunoaşterea prevederilor legii privind prevenirea şi combarea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. Au fost prezentate şi dezbătute aspecte referitoare la modul de asigurare a ordinii publice premergător, pe timpul şi după terminarea jocurilor sportive, obligaţiile organizatorilor, spectatorilor, societăţilor de securitate, precum şi a structurilor Ministerului Afacerilor Interne responsabile de asigurarea ordinii şi siguranţei publice pe timpul desfăşurării acestor evenimente.De asemenea, au fost prezentate măsurile de ordine interioară, modul în care se execută controlul corporal preventiv, controlul bagajelor, evacuarea individuală, precum şi evacuarea unor grupuri de suporteri care tulbură ordinea în incinta arenei sportive”, declara Delia Dragomirescu, purtător de cuvânt al I.J.J.Argeş. Acţiunea s-a derulat în tribunele stadionului, acolo unde s-au aflat şi civili, pentru a transpune cît mai bine în realitate, măsurile ce se impun, în funcţie de caz.
M.Sandu

Vizualizari: 1173

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved