Ilfovenii au refuzat să joace în nocturnă
marţi, 31 iulie 2018

Fotbal

Ilfovenii au refuzat să joace în nocturnă

FC Argeş-CS Baloteşti se dispută sîmbătă la ora 11


Peste doar cîteva zile se va da startul unei noi ediţii a ligii secunde de fotbal. FC Argeş va întîlni sîmbătă, de la ora 11, pe propriul teren pe CS Baloteşti, în prima etapă a noului sezon. Pentru a preîntîmpina ca jocul să se dispute pe caniculă, oficialii grupării din Trivale au încercat să-i convingă pe cei de la Baloteşti ca meciul să se dispute la lumina reflectoarelor.


Demersul celor de la FC Argeş a fost sortit eşecului, întrucît ilfovenii au anunţat că o eventuală schimbare de oră le-ar aduce costuri financiare suplimentare pe care nu şi le permit să le achite: „Noi am făcut rezervările din timp la hotelul AMD din Piteşti pentru meciul cu FC Argeş. Vom veni vineri şi vom pleca sâmbătă, imediat după terminarea partidei. Meciul se va disputa la ora 11, aşa cum a fost programat de Federaţia Română de Fotbal. După tragerea ţintarului Ligii a II-a, am fost contactat de oficialii clubului din Piteşti care mi-au propus să jucăm meciul în nocturnă, în eventualitatea în care acesta va urma să fie programat la ora 11 sau 12. Le-am spus de atunci că nu sunt de acord cu acest lucru care ar însemna costuri suplimentare, pe care noi, ca şi club, nu ni le putem permite. Meciul cu FC Argeş se va disputa sâmbătă, la ora 11, aşa cum a fost stabilit de FRF“ a spus Liviu Gulie într-o declaraţie acordată paginii oficiale a clubului alb-violet, Fotbal Club Argeş Piteşti. Oficialul a ţinut să pună capăt şi speculaţiilor apărute în mediul on-line şi pe reţelele de socializare, conform cărora într-o discuţie cu fanii piteşteni, pe o reţea de socializare, reprezentanţii grupării ilfovene ar fi fost de acord ca partida să se dispute în nocturnă: „Clubul nostru nu are pagină oficială de facebook şi vă garantez, că eu personal, nu am vorbit cu nimeni, pe facebook, despre schimbarea orei de disputare a meciului cu FC Argeş“ se mai arată în declaraţia dată de Gulie pe pagina de facebook a clubului FC Argeş.
M.Duinea

Vizualizari: 792

Comentarii (1)
Scris de Marius in 31-07-2018 10:43 - Vizitator
 
 
Cei de la Balotesti sunt prosti de put. Au pagina oficiala de facebook, ca doar nu scria mamaie acolo dupa ce venea de la cules fasolea de pe camp. Sunt niste penibili. Pe de alta parte as vrea sa vad conducerea FC Arges ca face toate eforturile pt ca macar o parte din meciurile viitoare de acasa sa se poata juca in nocturna. Ca d-aia avem nocturna. Nu s-o tinem sa rugineasca. Suporterii isi doresc mai multa implicare a celor care conduc echipa pentru a atrage oamenii la meciuri.
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved