Principiul solidarităţii începe să funcţioneze
joi, 02 august 2018


Principiul solidarităţii începe să funcţioneze


Cluburile participante în Liga 2 Casa Pariurilor ediţia 2018/2019, printre care şi CS Mioveni şi FC Argeş au acceptat în unanimitate propunerea administraţiei FRF de a sprijini financiar cluburile care vor promova din Liga 3 la finalul sezonului.

Adunarea Generală FRF din 2017 a aprobat prin vot reforma propusă de administraţia FRF prin care se instituia principiul solidarităţii în fotbalul românesc. Acest principiu, aplicat deja de Parlamentul European, Comisia Europeană, UEFA şi ţările europene cu fotbal de mare performanţă, devine începînd din acest sezon o realitate şi în fotbalul românesc. Primul pas îl constituie decizia cluburilor din Liga 2 prin care cluburile care vor promova la finalul sezonului 2018/2019 în Liga 1 vor ceda sumele aferente ultimei tranşe din drepturile tv pentru sezonul 2018/2019 într-un fond de susţinere financiară a cluburilor care vor promova la finele acestui sezon din Liga 3. Acestea din urmă vor beneficia, astfel, de un pachet financiar care să le faciliteze adaptarea la cerinţele Ligii 2 şi să le confere un plus de siguranţă financiară pentru sezonul următor.
Printre argumentele pentru implementarea principiului solidarităţii financiare în fotbalul românesc, cele care au fundamentat iniţiativa administrației FRF votată de Adunarea Generală se numără: l Parlamentul European a adoptat raportul privind o abordare integrată a Politicilor Sportului. Unul din cei 6 piloni ai raportului este sprijinirea modelului sportiv european prin reiterarea importanţei mecanismelor de solidaritate. l La nivel UEFA, acest principiu al solidarităţii financiare se aplică pe multiple paliere. Spre exemplu, o parte din veniturile Ligii Campionilor susţin Europa League. l Principiul solidarităţii este aplicat în privinţa drepturilor tv pentru cluburile de primă ligă în foarte multe ţări europene. Spre exemplu: în Germania, echipele din eşalonul secund primesc 20% din suma încasată la nivelul Bundesliga; în Suedia, procentul este de 16%; în Spania, aproape 10% din sume se duc spre elaşonul secund, iar 0,5% spre fotbalul feminin; în Italia, 10% se duc spre eşaloanele inferioarel în Franţa, este vorba de un procent de 2,5%, dar cu menţiunea că suma nu poate fi mai mică de 14,26 milioane euro l Principiul solidarităţii trebuie înţeles şi din persepectiva cluburilor de prim eşalon care retrogradează în eşalonul secund şi care ar primi, prin implementarea acestui principiu, un sprijin pentru echilibrarea şocului financiar l un al cincilea argument ţine de o altă realitate de fapt, FRF neavînd acces la fonduri publice, dar acoperind aproape 99% din totalul jucătorilor de fotbal din România, avînd posiblitatea de a produce venituri doar din organizarea a 6-8 partide pe an ale echipei naţionale, finala Cupei României şi Supercupa României.
S.Mihai

Vizualizari: 616

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved