„La pauză, am avut o discuţie aprinsă!“
marţi, 07 august 2018

Iordan Eftime a schimbat atitudinea jucătorilor la vestiare, după prima repriză:

„La pauză, am avut o discuţie aprinsă!“


Galben-verzii au făcut o partidă bună în prima etapă a actualei ediţii de campionat, iar la final antrenorul echipei, Iordan Eftimie şi-a felicitat jucătorii pentru prestaţie şi pentru cele trei puncte.

Tehnicianul a vorbit şi despre atacanţii săi, care au marcat în acest meci cele două goluri ale victoriei. „Ştiam că ne aşteaptă un joc greu. Era şi prima etapă, am jucat şi acasă... trebuia să cîştigăm şi am făcut-o. Dar, vă spun, am întîlnit o echipă foarte bună, mă bucur că am cîştigat şi îi felicit pe băieţi că au înţeles că fără să alergăm nu putem cîştiga. La pauză, am avut o discuţie mai aprinsă la vestiare, cu ei, le-am spus că nu putem cîştiga dacă nu alergăm, şi apoi au făcut ce am zis. A fost şi o căldură insuportabilă şi pînă la urmă am cîştigat. Popescu a dat gol şi referitor la el, după jocul de anul trecut cu Clinceniul, unde el juca, am spus conducerii de la Mioveni despre acest jucător că, dacă putem, să îl luăm. Este un băiat bun, serios, se pregăteşte bine, are calităţi pe care alţi jucători nu le au, este un vîrf de atac bun. Balint a dat şi gol,  şi apoi a fost eliminat... Eu ştiu... cred că în euforia de moment a făcut acel fault, dar al doilea galben pe care l-a luat, nu prea a fost fault de galben. Nu trebuia să fie avertizat cu cartonaş acolo... Primul galben a fost cu euforia golului  şi, şi-a scos tricoul... Dar asta este, a cîştigat meciul! Este şi el un jucător cu calităţi foarte bune, este un vîrf de atac foarte bun. A fost o vreme accidentat, dar acum a prins toată pregătirea de vară cu noi şi eu sper să îşi revină la forma la care a fost odată. Jucăm acum la Snagov, ei au luat o serie de jucători, vedem ce va fi şi la acest joc. Noi am făcut, după cum v-am mai spus, un lot de jucători mai puţin numeros ca anul trecut, mai echilibrat pe posturi..." a spus Iordan Eftimie, după prima partidă cîştigată de CS Mioveni în acest sezon.
S.Mihai

Vizualizari: 692

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved