Unirea Bascov şi Ateltic Bradu, pregătite de noul sezon
marţi, 07 august 2018


Unirea Bascov şi Ateltic Bradu, pregătite de noul sezon


Cele două echipe argeşene care vor lua startul în Liga a III-a Unirea Basov şi Ateltic Bradu pregătesc  cu atenţie noul sezon. Cele două formaţii au jucut chiar şi un prim meci oficial, în Cupă, împreună, bascovenii avînd cîştig de cauză.  Cele două formaţii sînt antrenate de Adrian Dulcea - Unirea Bascov şi Bogdan Velianu - Atletic Bradu. În perioada aceasta, pregătirea de vară este în toi, iar antrenamentele alternează cu meciurile amicale.

80 de echipe în Liga 3

În cadrul şedinţei Comitetului Executiv, desfăşurată joi, 2 august, la Casa Fotbalului, s-a aprobat raportul privind situaţia cluburilor din Liga 3. Astfel, s-a aprobat reprimirea în Liga 3 a unor echipe retrogradate conform solicitării Departamentului Competiţii şi afilierea provizorie a echipelor retrogradate şi reprimite în Liga 3, sezonul 2018-2019. În noua ediţie de campionat, vor evolua şi două echipe argeşene, Unirea Bascov, nou - promovată din Liga a IV-a şi Atletic Bradu - formaţie care a jucat în acest eşalon şi anul trecut.

Lista echipelor înscrise în Liga 3 la data de 2 august 2018:

l ACF Metalurgistul Cugir 1939 l ACS Comuna Recea l ACS Dumbrăviţa l ACS FC Avrig l ACS FC Delta Dobrogea Tulcea l ACS Flacăra Horezu l ACS Foresta Suceava l ACS Gauss Bacău l ACS Industria Galda l ACS Înainte Modelu l ACS KSE Târgu Secuiesc l ACS MSE Târgu Mureş l  ACS Performanţa Ighiu l ACS Sportul Chiscani l ACS SR Municipal Braşov l ACS Sticla Arieşul Turda l ACS Suporter Oţelul Galaţi l  ACS Şomuz Fălticeni l ACS Unirea Bascov l ACS Unu Fotbal Club Gloria l ACS Viitorul Domneşti l AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele l ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ l ACSM Olteniţa l ACSO Filiaşi l AFC Astra 2 l AFC Hărman l AFC Hermannstadt 2 l AFC Metalul Buzău l AFC Odorheiu Secuiesc l AFC Progresul 1944 Spartac l AFC Unirea 04 Slobozia l AFC Unirea 1924 l AFC Unirea Tăşnad l AFCM Alexandria l AFK Csikszereda Miercurea Ciuc l AS FC Agricola Borcea l AS FC Pucioasa l ASMS ACS Sănătatea Darabani l Colegiul Naţional Sportiv Cetate l CS Afumaţi l CS Atletic Bradu l CS Crişul Chişineu-Criş l CS Făurei l CS Gaz Metan Mediaş 2 l  CS Gloria Lunca - Teuz Cermei l CS Hunedoara l CS Medgidia l CS Millenium Giarmata l CS Minaur Baia Mare l CS Naţional Sebiş l CS Ocna Mureş l CS Olimpic Cetateas Râşnov l CS Sănătatea Servicii Publice Cluj l CS Sporting Lieşti l CS Sporting Roşiori 2008 l CS Şoimii Lipova l CS Ştiinţa Miroslava l CS Tunari l CSA Axiopolis Sport Cernavodă l CSC Ghiroda şi Giarmata Vii l CSM Avântul Reghin l CSM Bucovina Rădăuţi l CSM Flacăra Moreni l CSM Focşani 2007 l CSM Lugoj l CSM Paşcani l CSM Râmnicu Sărat l CSM Roman l CSM Şcolar Reşiţa l CSO Bragadiru l FC CFR 1907 Cluj SA 2 l SC FC FCSB SA 2 l FC Unirea Dej l SC FC Voluntari SA 2 l SC Fotbal Club R Bucureşti SA l SC Popeşti-Leordeni l SCM Gloria Buzău l U Craiova 1948 Club Sportiv SA 2 lU Craiova 1948 SA

S.Mihai


Vizualizari: 1063

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved