Curiozităţi pescăreşti
vineri, 10 august 2018

Curiozităţi pescăreşti

Pescuitul la match, un pescuit de fineţe

Cu un randament foarte bun în anumite condiţii, pescuitul la match are din ce în ce mai mulţi adepţi atît printre pescarii împătimiţi de pescuitul la plută, cît şi printre lansetişti. Prin ce se deosebeşte această tehnică de celelalte metode de pescuit cu pluta? Păi, în primul rînd prin faptul că este o combinaţie între pescuitul cu pluta şi pescuitul cu lanseta, iar în al doilea pentru că oferă posibilitatea unui pescuit de fineţe la distanţe pîna la 70 m şi la adîncimi care pot depăşi (sau nu) lungimea băţului (chiar în condiţii de valuri sau/şi vînt), prin utilizarea unei plute mai deosebite cu prindere doar într-o parte - asa numitul waggler. Şi ca să lămurim odată confuzia creată între cei doi termeni (sheffield şi match), trebuie să vă spunem că sheffield este de fapt numele metodei de pescuit şi provine din Anglia de la localitatea cu acelaşi nume, iar lanseta cu care se pescuieşte în acest stil se numeşte match.   

Firul scufundător face diferenţa

În mod obişnuit lanseta de match este alcătuită din 2 - 4 bucăţi, mai rar putînd fi găsită în construcţie telescopică şi are foarte multe inele uşoare (între 11 şi 23) cu un singur picior, al căror rol este de a nu lăsa linia să se atingă de blancuri, permiţînd astfel lanseuri lungi cu greutăţi relativ mici, chiar dacă firul este ud. Lungimea lansetei de match se situează de obicei între 3,9 si 4,8 m , cu acţiune de tip B sau C, respectiv medie sau parabolică şi greutatea de lansare (casting weight) între 10 - 40 grame. Pe lîngă lansetă, mai aveţi nevoie şi de o mulinetă cu raport mare de recuperare, între 5,5 / 1 şi 6,2 / 1 , pe care trebuie să intre 100 m de fir de maxim 0.22 mm, de preferat cu frîna în spate şi care să funcţioneze foarte bine. Firul recomandat la această metodă de pescuit este de tip scufundător (sinking - engleză sau affondante - italiană or anglaise - franceză). Aici este foarte important să folosiţi doar fire de acest tip, altfel nu veţi reuşi scufundarea banierei (linia liberă dintre plută şi vîrful lansetei), iar eşecul acestei operaţii va duce la un pescuit total ineficient. Pluta utilizată trebuie să fie aerodinamică şi cu antenă groasă, pentru a fi vizibilă de la distanţă - asa numitul waggler. Cîrligele folosite au, de obicei, mărimi între nr. 12 - 18, de preferat închise (cu vîrful îndreptat spre tijă), în scopul de a reţine bine peştele. Folosirea altor tipuri de cîrlige creşte şansa de a pierde peştele la recuperare, datorită distanţei mari la care se pescuieşte. În ce priveşte echilibrarea monturilor folosite, aceasta poate fi făcută fie folosind un plumbaj unic culisant, care are avantajul că nu se încurcă aşa uşor şi coboară foarte rapid, ori utilizînd un plumbaj format din mai multe alice distribuite pe linie, acesta fiind foarte sensibil, dar predispus la încurcături.    
M.Duinea

Vizualizari: 766

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved