Elena Dumitrescu, o elevă cu care Piteştiul se mîndreştePrima admisă la Academica de Poliţie!
Argeşul are elevi cu care se poate mîndri în toată ţara. Unul dintre copii eminenţi la învăţătură este şi piteşteanca Elena Victoria Dumitrescu care acum cîteva zile a fost admisă prima din ţară la Academia de Poliţie, Alexandru Ioan Cuza. Fata a obţinut la examenul de admitere media 9,70, la fel ca şi Andrei George Pascu, elev al Colegiului Alexandru Odobescu din Piteşti. Cei doi au fost declaraţi de examinatori cei mai buni candidaţi ai renumitei instituţii de învăţămînt.
Elena Dumitrescu are 18 ani şi 8 luni, iar în această vară a terminat Colegiul Naţional Zinca Golescu cu 9,89, media generală pe cei patru ani de studii. La examenul de Bacalaureat, faţa a obţinut media 9,46, fiind printre cele mai bune eleve ale liceului. Concurenţa la Academia de Poliţie a fost acerbă. La probele scrise au fost 1286 de candidaţi pe 238 de locuri, o medie de aproape 6 candidaţi pe loc.
„Mulţumesc părinţilor că m-au susţinut!“Fosta elevă a Liceului Zinca Golescu a avut mari emoţii la examenul vieţii: „Pot spune că am avut mari emoţii. Eram speriată de proba sportivă, dar am reuşit să trec cu bine de ea. Sinceră să fiu, nu mă aşteptam să intru prima din ţară la Academia de Poliţie. Mă aşteptam să intru pentru că am învăţat foarte mult în cei patru ani de liceu, dar nu prima. Am ales această facultate pentru că îmi doresc foarte mult să devin poliţist. De mică mi-a plăcut această meserie. Avem şi în familie alţi membri care lucrează în Armată şi Poliţie. De distracţii nu am avut timp nici în liceu. Învăţam şi noaptea. Le mulţumesc părinţilor că m-au susţinut financiar în şcoală. După ce am aflat rezultatul examenului, am sărbătorit această reuşită la un grătar cu prietenii. Îmi doream să merg la mare sau la munte cu prietenii, dar nu ştiu dacă voi mai avea timp pentru că urmează perioada înscrierilor şi trebuie să mă ocup de actele necesare“.
„Rezultatul ei, o mulţumire sufletească“Ana Maria Tănase este o mamă fericită: „Elena a muncit foarte mult în cei patru ani de liceu. Pe această cale vreau să le mulţumesc profesorilor care au pregătit-o. A făcut multe sacrificii pentru a lua acest examen. De la 6 ani visa să devină poliţist pentru că mai avem în familie. Mi-a spus din timp că vrea să dea la Academia de Poliţie. Putea să meargă şi la o universitate din străinătate dar nu a vrut. A făcut meditaţii şi în particular. S-a dat examen la gramatică, istorie şi engleză. A ales ramura Ordine şi Siguranţă Publică. După ce va termina facultatea vrea să intre la DNA sau la Crimă Organizată. Pentru mine şi familia noastră, rezultatul ei este o mulţumire sufletească. Ştiu că ea va fi bine în viaţă pentru că şi-a ales această meserie care îţi conferă o anumită siguranţă. Eforturile financiare nu au fost deloc mici în cei patru ani de liceu, dar cînd ştii că sînt încununate de succes, nu mai contează banii. Cel mai mare efort l-a făcut ea în timpul şcolii. Am văzut-o cît învăţa. Vreau să vă spun că şi pe timpul liceului a fost constantă cu învăţătura. A avut medie mare la terminarea liceului, dar şi la BAC. Şi în facultate o vom susţine, la fel ca pînă acum".
M.Duinea Vizualizari: 4683
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |