Autobuzele Publitrans sînt monitorizate video
vineri, 24 august 2018

 

Autobuzele  Publitrans sînt monitorizate video


S.C. Publitrans 2000 S.A. deţine un parc auto alcătuit din 70 de autobuze, an de fabricaţie 2015, cu norma de poluare Euro 6, dotate cu instalaţie de climatizare şi camere de supraveghere video şi 15 autobuze fabricate în anul 2003, respectiv 2005, cu norma de poluare Euro 3, fară instalaţie de supraveghere video şi climatizare.  

Vechimea medie a parcului auto este de 5 ani, S.C. Publitrans 2000 S.A. fiind printre puţinii operatori cu un parc atît de nou.  

Şoferii verificaţi dacă respectă regulile

Se are în vedere continuarea programului de modernizare a serviciului de transport public local prin înlocuirea celor 15 autobuze vechi, modernizarea staţiilor de aşteptare şi introducerea sistemului e-ticketing şi informarea în timp real a cetăţenilor, tocmai pentru a creşte calitatea serviciului prestat. Societatea dispune de capacitatea logistică necesară astfel încît să monitorizeze cît şi să verifice, modul în care conducătorii auto de pe maşinile SC Publitrans 2000 SA Piteşti respectă regulamentul intern al societăţii şi regulile de circulaţie din trafic. Punctual, cînd au fost semnalate încălcări ale Regulamentului serviciului de transport public local, cît şi ale Regulamentului intern, s-au luat măsuri cu personalul implicat, aplicîndu-se sancţiuni conform Codului Muncii, pornind de la avertisment pînă la diminuarea salariului şi, în cazul abaterilor grave, s-a mers pînă la desfacerea contractului de muncă. SC Publitrans 2000 SA asigură călătorii că va  avea în continuare o atitudine receptivă la cererile, reclamaţiile sau sugestiile beneficiarilor transportului public privind calitatea serviciilor sau problemelor întîmpinate în trafic şi pun la dispoziţie următoarele canale de comunicare  tel: 0248/213.601.
I.Ivănoiu


Vizualizari: 909

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved