Alte ştiri pe scurt
marţi, 28 august 2018

Alte ştiri pe scurt

 

Se opreşte curentul în Piteşti

Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice astăzi, la consumatorii casnici şi agenţii economici, din mai multe localităţi. Astfel, întreruperile curentului electric au loc după următorul program: 9– 16, Piteşti, Străzile: I.C. Brătianu, Republicii, Maior Gheorghe Şonţu cu blocurile: D 1, D 2, D 4, D 6, D 6 A alimentate din PT 11 Blocuri Centru; 9– 16, Străzile: Nicolae Creţulescu, Exerciţiu, Eftimie Murgu cu blocurile: A 2, A 2 – A 3, A 3 – A 5, A 4, B 7, B 7 A cu spaţiile comerciale şi Restaurantul Carpaţi alimentate din PTCZ 7 Banat; 9– 16, Răteşti, Satele: Răteşti, Pătuleni, Ciupa, Ciupa Nejlovel, Ciupa Mănciulescu, Ciupa Mavrodolu, alimentate din PTA Ciupa 1, PTA Ciupa Mănciulescu, PTA Ciupa Nejlovel, PTA Ciupa Mavrodolu, PTA 2 IAS Ciupa, PTA Fermă Vaci Ciupa, PTCZ SPP 11 Ciupa, PTAb Empire 1 Vile Răteşti, PTAb Empire 3 Vile Răteşti, PTAb Suinprod Radic (terţ), PTAb Fabrica Carne Vlasia (terţ), PTA CAP Ciupa Nejlovel (terţ), PTA Petrom Km 80 Autostradă (terţ), PTAb Saris Com 95 (terţ), PTA Management Capital (terţ). Este vorba de lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.   

Manualul de Geografie, retipărit

Ministerul Educaţiei Naţionale a decis să solicite Editurii Didactice şi Pedagogice  retipărirea în totalitate a manualului de Geografie pentru clasa a VI-a. În acest caz, toate costurile vor fi suportate de EDP, care îşi rezervă dreptul de a îi acţiona în instanţă pe cei vinovaţi pentru daunele aduse. Decizia de retipărire a manualelor de Geografie pentru clasa a VI-a vine după o analiză amănunţită, în urma căreia s-a constatat că multiplele erori nu pot fi corectate printr-o simplă erată. Noile manuale vor fi trimise în şcoli în cel mai scurt timp posibil. Varianta digitală corectată a manualului de Geografie de clasa a VI-a va fi postată pe platforma manuale.edu.ro în cursul acestei săptămîni, astfel încît să poată fi folosită de elevi şi profesori din prima zi de şcoală. Ministerul Educaţiei Naţionale a întreprins pînă acum toate demersurile şi a folosit toate pîrghiile legale necesare pentru a asigura manuale noi pentru începutul anului şcolar 2018-2019. În acest moment, procedura de tipărire a manualelor este în derulare şi nu este blocată, aşa cum s-a întîmplat în nenumărate rînduri în anii precedenţii, atunci cînd achiziţia de manuale şcolare a fost mult întîrziată din cauza contestaţiilor.  

Programul Casa Verde relansat

Ministerul Mediului anunţă că va relansa programul Casa Verde, iar în această ediţie vor fi alocate 100 milioane de euro. Programul, care va fi oficial redeschis în luna octombrie îşi propune să ajute peste 26.000 de gospodării, care vor beneficia de fonduri pentru a-şi achiziţiona panouri solare necesare încălzirii apei.
„Există deja ghidul pregătit şi în jur de 15 octombrie el o să fie şi lansat, un proiect pe care l-am îmbunătăţit anul acesta, respectiv vechiul program Casa verde, cel care dădea posibilitatea persoanelor fizice şi juridice să poată să acceseze Fondul de mediu să-şi monteze panouri solare pentru încălzirea cu apă caldă”, a precizat  ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu. Totodată, ministrul a spus că în acest an demarează, în parteneriat cu Ministerul Energiei, un program de montare de panouri fotovoltaice pentru 9000 de locuinţe neelectrificate, cu finanţare din Fondul de mediu, iar persoanele fizice interesate pot accesa aceşti bani începand cu 15 octombrie. „Pentru că sîntem în An Centenar şi am constatat că sînt peste 9.000 de locuinţe care nu sînt legate la curent electric, împreună cu Ministerul Energiei, printr-un parteneriat, anul acesta vom demara programul multianual de montare de celule fotovoltaice pentru toate locuinţele care nu au curent electric, binenţeles cu sumă integrală pentru achiziţionarea celulelor fotovoltaice”, a spus ministrul.  

Vreme călduroasă şi ploi slabe

Meteorologii au realizat prognoza vremii pînă pe 9 septembrie. Potrivit acesteia, vremea va fi călduroasă pînă pe data de 3 septembrie, iar temperaturile medii diurne vor avea variaţii de la o zi la alta, dar se vor situa, în general, între 30 şi 33 de grade Celsius.
Apoi vremea se va răcori, maximele termice vor marca o scădere pînă la valoarea de 28 de grade, valoare ce se va menţine constantă în intervalul 4 – 9 septembrie. În prima parte a intervalului de prognoză, media temperaturilor minime va fi de 18 grade, urmînd ca între 30 august şi 1 septembrie temperatura medie nocturnă să se situeze în jurul valorii de 17 grade.
În intervalul 2 – 9 septembrie, minimele termice se vor menţine relativ constante, în jurul valorii de 15 grade. Vor fi ploi slabe, de scurtă durată,  astăzi şi mîine, precum şi în intervalul 2 – 9 septembrie, însă acestea se vor semnala doar pe arii restrînse.   
I.Ivănoiu 

Vizualizari: 662

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved