Înotătorii de la CS Dacia, în cantonament, la Marea Neagră
vineri, 31 august 2018


Înotătorii de la CS Dacia, în cantonament, la Marea Neagră

În perioada 27 august - 3 septembrie 2018, sportivii secţiei de nataţie de la CS Dacia Mioveni 2012 se află în cantonament, la Costineşti. Alături de ei se află antrenorul Viorel Ciobanu şi intructorul Andreea Andrei. Timp de o săptămînă, sportivii vor executa două-trei antrenamente pe zi – alergare pe malul mării dimineaţa, apoi exerciţii din gimnastică şi atletism, circuite de forţă şi jocuri sportive precum volei, fotbal, dar şi alte activităţi intercalate de perioade cu odihnă. Handbal

Turneu la Plopeni

Echipa de handbal  a CS Dacia Mioveni 2012, pregătită de  Daniel Gheorghe, va participa  în perioada 1-3 septembrie 2018, la turneul amical de Divizia A, Cupa de Toamnă de la Plopeni. Competiţia a ajuns la a şaptea ediţie şi se va desfăşura în Sala Sporturilor din localitate. Reamintim că pentru ediţia de campionat 2018-2019, handbalistele din Mioveni vor juca în Seria C, alături de cele de la  FC Argeş, CSU Tîrgovişte, Naţional Rîmnicu Vîlcea, HC Activ CSO Plopeni şi LPS Tg Jiu, iar primul meci va fi jucat între CS Dacia Mioveni 2012 şi FC Argeş, pe 9 septembrie, la Piteşti.
Vizualizari: 887

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved