Socaciu l-a făcut pe Cotimanis să plîngă!
luni, 03 septembrie 2018

De Ziua Limbii Române, într-un spectacol plin de emoţie,

Socaciu l-a făcut pe Cotimanis să plîngă!


Eveniment de suflet desfăşurat vineri seara, la Centrul Multifuncţional Piteşti, pe scena Filarmonicii. Primăria Municipiului Piteşti, prin Centrul Cultural Piteşti şi Filarmonica Piteşti au organizat cu ocazia Zilei Limbii Române un spectacol literar-muzical, aflat sub semnul Centenarului Marii Uniri. Intrarea a fost liberă, iar spectatorii s-au putut bucura de muzică bună pe versuri ale unor mari poeţi şi de un recital de poezie în interpretarea marelui actor Constantin Cotimanis. Prezentatoarea manifestării a fost actriţa Iulia Dumitru.    

Manifestarea a început printr-un recital de muzică clasică dar şi cu temă folclorică susţinut de Cvartetul Filarmonicii Piteşti, urmat de recitalul de poezie al actorului Constantin Cotimanis.

Melodie dedicată marilor oameni de cultură

Au urcat pe scenă Grupul Folk P620  format din cîţiva tineri foarte talentaţi care au interpretat melodii celebre, cantatutorul Tiberiu Hărăguş cu un recital emoţionant pentru ca apoi, să încînte publicul piteştean, îndrăgitul folkist Victor Socaciu care a mărturisit că a fost unul dintre iniţiatorii legii cu privire la instituirea Zilei Limbii Române. Publicul l-a acompaniat bătînd din palme şi fredonînd la melodii celebre. Punctul culminant al serii a fost o melodie care a stîrnit multă emoţie şi lacrimi dedicată marilor oameni de cultură care nu mai sînt fizic printre noi, dar vor rămîne nemuritori prin ceea ce au lăsat în urma lor: roluri de excepţie, versuri geniale, filme deosebite, melodii pe care le fredonăm şi astăzi,etc.
În timp ce Victor Socaciu interpreta melodia Nucul, pe ecranul din spatele său rulau imagini cu numele şi fotografiile unor titani ai culturii române plecaţi la stele, unii mai demult, alţii recent. Constantin Cotimanis a trăit intens din sală momentul care i-a stîrnit lacrimi de emoţie, iar la final s-a alăturat cantautorului şi a recitat cîteva versuri. Victor Socaciu a primit la finalul recitalului  o bandă tricoloră pe care şi-a aşezat-o ca eşarfă şi a interpretat melodia Eminescu aparţinînd lui Ion şi Doinei Aldea Teodorovici. Seara de muzică şi poezie s-a încheiat cu multe aplauze binemeritate de către artiştii care au sărbătorit alături de publicul piteştean Ziua limbii noastre române.
 I.Ivănoiu


Vizualizari: 947

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved