Amenzi pentru foliile aplicate pe geamurile maşinilor
joi, 06 septembrie 2018


Amenzi pentru foliile aplicate pe geamurile maşinilor


Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Cîmpulung au organizat şi executat ieri o acţiune împreună cu specialişti din cadrul R.A.R. Argeş, în vederea identificării autoturismelor care circulă pe drumurile publice avînd defecţiuni sau care nu sînt conforme cu reglementările rutiere în vigoare. Vizate au fost în special maşinile care circulau cu folii neomologate pe geamuri.    

Acţiunea s-a derulat pe DN 73, la ieşirea, spre Piteşti, din Cîmpulung. Oamenii legii au dat nouă amenzi în valoare de aproximativ 3.000 de lei, celor care aveau geamurile acoperite cu folii negre sau fumurii cu o vizibilitate de sub 75%, reţinînd totodată şi şase taloane. Cei în cauză aveau montate pe geamuri, folii care oferea o vizibilitare redusă, în unele cazuri chiar de pînă la 40%, considerîndu-se astfel că reprezintă un pericol pe drumurile publice. Procentele au fost stabilite de experţii RAR, care au în dotare un aparat special. Potrivit poliţiştilor, aceste folii restrîng sau estompează vizibilitatea în timpul mersului. Pe geamurile laterale spate şi pe lunetă poate fi aplicată folie oricît de închisă, cu condiţia să fie omologată RAR. Nu la fel se întîmplă şi cu geamurile laterale faţă. Pentru aceste geamuri RAR nu autorizează decît o anumită nuanţă, care este atît de deschisă încît, practic, nu colorează geamul deloc.  Acţiunea de ieri a avut drept scop identificarea abaterilor privind echiparea, dar şi folosirea pe autovehicule a foliilor a căror transparenţă depaşeşte limita legală admisă. 
N. Manole

Vizualizari: 2093

Comentarii (5)
Scris de Gigel in 08-09-2018 16:51 - Vizitator
 
 
Politia rutiera cand se ocupa si de atarea drumurilor ,ce parere au de drumul Pitesti-Dragasani ?RAR- ul ce parere are de calitatea pieselor auto vandute ?mai bine sar ocupa de cele mai sus sesizate decat sa stea cu ragga la rotile masinilor .
 
Scris de Misu in 08-09-2018 05:54 - Vizitator
 
 
Tara arde si rar- ul se scarpina ,mai bine verificati calitatea pieselor auto comercializate .piesele comer ializate sunt agreate RAR,dar calitatea lor lasa de dorit .Cand politia si rar - ul vor face un front comun impotriva celor de drumuri ?cand vom circula si noi pe niste drumuri adevarate ?ce parere aveti de Dn pitesti - Dragasani ?stiti cati bani bagam in masini din cauza acetor drumuri ? Rusinica sa va fie domnilor !!!!!!
 
Scris de adr in 06-09-2018 17:52 - Vizitator
 
 
Da foarte bine ca le verifica. Si mai pun unii ceva pe la semnalizarile fata de stau aprinse culoarea portocalie. Nici nu vezi daca semnalizeaza ca practic mai mult palpaie. Sus talonul neica.
 
Scris de dolgo ruki in 06-09-2018 10:24 - Vizitator
 
 
popescu ion ai dreptate.Restul prblemelor le-au rezolvat. :? :cry :(
 
Scris de popescu ion in 06-09-2018 08:39 - Vizitator
 
 
Asta este problema Politiei Romane sa verifice foliile puse fara timbre,halal activitate!!!
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved