Alte ştiri pe scurt
miercuri, 12 septembrie 2018

Alte ştiri pe scurt

 

Se întrerupe apa în centrul Piteştiului, mîine

Societatea Apă Canal 2000 S.A anunţă că furnizarea apei potabile este întreruptă în data de 13.09.2018, între orele 8– 14, fiind afectaţi utilizatorii din b-dul I.C. Brătianu, blocurile C1 – C3,D1,D2, D4 şi Oficiul de Cadastru. Oprirea furnizării apei este necesară pentru cuplarea conductei nou executată la conducta existentă. Societatea Apă Canal 2000 S.A îşi cere scuze faţă de abonaţii afectaţi de această oprire şi îi roagă să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.  
 

Pomicultura, de la tradiţional la afacere

Vineri, 14 septembrie, de la ora 10;00, la Sala Mare a Consiliului Judeţean Argeş, se va desfăşura evenimentul „Pomicultura Argeşeană în 2018: de la tradiţional la livezi intensive eficiente şi asocieri profitabile”. Evenimentul, organizat de grupul de iniţiativă al clusterului AGDAVIL se adresează celor care doresc să înfiinţeze o afacere în domeniul pomicol, care au nevoie de fonduri în dezvoltarea livezilor, scopul său fiind identificarea principalelor oportunităţi în domeniul pomiculturii şi al clusterelor, în vederea dezvoltării acestui sector cu o bogată tradiţie în Argeş. Vor participa pomicultorii argeşeni, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai institutelor de cercetare, precum Consiliul Judeţean Argeş, Instituţia Prefectului Judeţul Argeş, Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Argeş, Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Argeş, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Argeş, Institutul pentru Cercetare-Dezvoltare Pomicolă Piteşti-Mărăcineni, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş, Asociaţia Oamenilor de Afaceri Argeş, USH PRO Business, Reeve Asset Management şi Livada Bunicului.   

Se opreşte curentul la Albota

Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice astăzi, la consumatorii casnici şi agenţii economici, din mai multe localităţi. Astfel, întreruperile curentului electric au loc după următorul program: 12- 14, Cocu Sat Richiţele de Jos alimentat din PTA Richiţele de Jos; 14-16 Cotmeana Sat Costeşti zona Cotmeana, hala prelucrare lemn alimentat din PTA Costeşti; 9-15 Albota Sat Gura Văii alimentat din PTA Gura Văii; 9- 16 Satele: Albota, Mareş, Cerbu, Frăteşti, Morlovani, PTA Alpitex (terţ), PTA Bază Sportivă Albota (terţ), PTA Camping Cerbu (terţ), PTA Dolas Prosper (terţ), PTA Angi Europlast (terţ); 9-11 Hîrtieşti Sat Hîrtieşti Deal alimentat din PTA Hîrtieşti Deal. Este vorba de lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.    

Spectacol de muzică folk

Miercuri, 19 septembrie, de la ora 18:00, în Sala Ars Nova,din cadrul Centrului Cultural Piteşti  va fi organizat spectacolul de muzică folk-hop, sub genericul „Never home”. Acesta va fi susţinut de cantautorul M.C.Grăilă şi Trupa All The Jezebels.   

Lansare de carte

Joi, 20 septembrie, de la ora 15:00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Piteşti va avea loc lansarea cărţii de memorialistică intitulată „Aşa am devenit legende”, de Nicolae Cosmescu. Autorul este redactorul-şef al revistei de literatură Cuvîntul Argeşean şi coordonatorul Cenaclului Armonii Argeşene.  
I.Ivănoiu

Vizualizari: 767

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved