Alte ştiri pe scurt
joi, 11 octombrie 2018

Alte ştiri pe scurt

 

APIA a început plata subvenţiei la motorină

Începînd de ieri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina folosită în agricultură, aferentă cantităţilor utilizate în perioada 1 aprilie - 30 iunie 2018. Potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, luni, Agerpres, suma totală plătită va fi de circa 169,963 milioane de lei, cu sursă de finanţare de la bugetul naţional, pentru un număr de 18.319 beneficiari şi o cantitate totală de motorină de 97,76 milioane de litri. Suma totală plătită va fi de 169.962.842 lei, cu sursă de finanţare de la bugetul naţional, pentru un număr de 18.319 beneficiari şi o cantitate totală de motorină de 97.764.032,141 litri. Fermierii din sectorul vegetal vor primi subvenţii totale de 156,69 milioane de lei, cei din sectorul zootehnic - 11,98 milioane de lei, iar cei care activează în sectorul de îmbunătăţiri funciare - 1,28 milioane de lei. Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2018 este de 1,7385 lei/ litru.

M.Duinea

 

Minivacanţă de Sf Andrei

La sfîrşitul lunii noiembrie, românii vor avea parte de o nouă minivacanaţă de 3 zile, ca urmare a faptului că pe data de 30 noiembrie (vineri) se sărbătoreşte Sfîntul Andrei, zi liberă conform Codului Muncii. Zilele libere care urmează în 2018 sînt:
l 30 noiembrie — Sfîntul Andrei
l 1 decembrie — Ziua Naţională a României
l 2 decembrie - duminică. Alte două zile libere din calendar pe care Guvernul le-ar putea lega cu week-end-ul sînt cele din 25 şi 26 decembrie de  Crăciun, care pică marţi şi miercuri, acestea putînd fi legate cu zilele de sîmbătă 22 decembrie, duminică 23 decembrie şi luni 24 decembrie. Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.   
S.Mihai

Peste 1000 de argeşeni cu viroze

Schimbările bruşte de temperatură  şi răcirea vremii au dus la îmbolnăvirea multor argeşeni. Potrivit informaţiilor de la Direcţia de Sănătate Publică Argeş, în săptămîna 1-7 octombrie, au fost înregistraţi 1077 de argeşeni cu viroze, cele mai multe cazuri (345 cazuri) fiind la copiii cu vîrste cuprinse între 5 şi 14 ani. De asemenea, în aceeaşi perioadă au fost înregistrate 205 cazuri de pneumonie, cele mai multe cazuri (50) fiind la micuţii cu vîrste de pînă la un an.  
I.Ivănoiu

Apa din 8 localităţi, analizată de DSP

În perioada 1-3 octombrie, reprezentanţii D.S.P Arges au recoltat şi analizat  probe de apă din sisteme publice de aprovizionare cu apă potabilă din mai multe localităţi, în cadrul monitorizării de audit. Este vorba de următoarele localităţi:Poienarii de Muscel, Mihăeşti, Uda, Cuca, Piteşti,Valea Iaşului, Curtea de Argeş şi Cîmpulung. Toate  probele analizate au evidenţiat că parametrii s-au încadrat în valorile admise de Legea nr. 458/ 2002(r) , legea  Apei  Potabile.   
I.Ivănoiu

Noile tarife ale SEdC Mioveni pentru igienizare

S.Ed.C. Mioveni prestează servicii de mentenanţă şi igienizare a subsolului de bloc. Tarifele practicate, începînd cu data de 1 octombrie, pentru serviciul mentenanţă / inspecţie a subsolului tehnic şi igienizare sînt:
l garsonieră – 2,65 lei (fără TVA)
l apartament – 2,10 lei /cameră (fără TVA).
În baza contractului, angajaţii SEdC vor inspecta săptămînal subsolul tehnic, iar lunar vor fi efectuate operaţiuni de curăţenie şi igienizare.
 Pentru încheierea contractului locuitorii oraşului sînt aşteptaţi la sediul central din strada Carol Davila, nr. 4, oraş Mioveni, parter – Birou Contractare (informaţii suplimentare putînd fi obţinute la numerele de telefon: 0348/445.885                 sau 0799.009.312.).
Documentele necesare încheierii contractului sînt:
l în cazul în care solicitantul este client SEdC Mioveni: Cerere standard – Anexa 1 (formular tip ce se găseşte la sediu)
l Copie act identitate solicitant
l în cazul în care solicitantul nu este client SEdC Mioveni:
l Cerere standard – Anexa 1 (formular tip ce se găseşte la sediul nostru)
l Copie act identitate solicitant
l Împuternicire locatari – tabel nominal acord locatari
l Copie act de proprietate solicitant
Subsolul blocului, cu toate instalaţiile aferente, reprezintă proprietate comună a tuturor locatarilor, cu drepturile şi obligaţiile stabilite de lege, iar orice operaţiune tehnică asupra subsolului se face cu participarea tuturor proprietarilor. Echipa SEdC este specializată pentru acest gen de lucrări fiind dotată cu echipamentele  necesare   
P.

Vizualizari: 885

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved