Manifestări dedicate lui Eminescu
miercuri, 09 ianuarie 2019


 Manifestări dedicate lui Eminescu

Centrul Cultural Piteşti marchează împlinirea a 169 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, printr-o serie de manifestări cultural-educative, organizate în colaborare cu asociaţii de profil şi promotori culturali. Astfel, cei care iubesc poezia, pot participa luni, 14 ianuarie, la ora 12.00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărţii, la medalionul cultural, intitulat „Mihai Eminescu - O stea pe cerul poeziei”, Evenimentul este organizat în colaborare cu Asociaţia „Organizaţia Judeţeană Argeş Basarab I” a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere şi Cercul Militar Piteşti. Seria manifestărilor dedicate marelui poet va continua marţi, 15 ianuarie, la ora 15.00, tot în Sala Ars Nova, de la Casa Cărţii, cu medalionul literar-muzical, intitulat „Ziua Culturii Naţionale”. Acest eveniment este organizat de Centrul Cultural Piteşti în colaborare cu Liga Scriitorilor Români Filiala Argeş.

Volum de proză Dalai Lama

Centrul Cultural Piteşti organizează miercuri, 9 ianuarie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărţii, prezentarea volumului de proză, cu titlul „Dincolo de religie. Etică pentru o lume mai bună”, semnat de Dalai Lama. Evenimentul editorial este organizat în colaborare cu Grupul de Studiu Budist „Tara Albă” al Fundaţiei pentru Păstrarea Tradiţiei Mahayana, sub îndrumarea promotorului cultural Alexandra Grigorescu.

„Ianuarie, natură şi literatură”

Joi, 10 ianuarie, la ora 16.00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărţii, Centrul Cultural Piteşti organizează colocviul cu tema „Ianuarie, natură şi literatură”, şi expoziţia de desen, cu titlul „Desene cu emisfera stîngă”. Ambele fac parte din cadrul proiectului cultural-educativ, sub genericul „Armonie şi Stil de Viaţă”, susţinut de dr. ing. Adina Perianu, specialist în horticultură.

Cenaclul „Armonii Argeşene”

În Sala Simpozion, de la Casa Cărţii, Centrul Cultural Piteşti organizează miercuri, 16 ianuarie, de la ora 15.00, Cenaclul „Armonii Argeşene”. Manifestarea este organizată în colaborare cu Liga Scriitorilor Români Filiala Argeş şi redacţia revistei literare Cuvîntul Argeşean. Este o manifestare lunară, coordonată de redactorul-şef al revistei literare Cuvîntul Argeşean, scriitorul Nicolae Cosmescu.    
Grupaj de A.Roşu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 897

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved