Incendiu la Cetăţeni, de la o afumătoare
vineri, 11 ianuarie 2019


Incendiu la Cetăţeni, de la o afumătoare


Cîteva scîntei provenite de la o afumătoare au fost suficiente pentru a provoca, ieri după-amiază, un incendiu într-un cătun de rudari, din comuna Cetăţeni. Flăcările au cuprins o casă aflată în construcţie şi ameninţau să se extindă şi la alte imobile din jur, însă, pompierii au reuşit în timp util să localizeze şi să lichideze incendiul, limitînd astfel valoarea pagubelor.    

 Incendiul a fost semnalat în jurul orei 14:15, în gospodăria lui Ilie Onea. Bărbatul îşi ridicase o casă nouă, însă nu era finalizată pentru a fi locuită. În schimb, depozitase acolo o cantitate apreciabilă de fîn, care a fost aprinsă de cîteva scîntei aduse de vînt de la o afumătoare din apropiere, lăsată nesupravegheată. În cîteva secunde, noua construcţie a fost cuprinsă de flăcări, iar focul ameninţa să se extindă şi la alte imobile din jur. S-a dat alarma la 112, iar la faţa locului au  ajuns două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD de la Detaşementul de pompieri din Cîmpulung. Pînă la venirea forţelor de intervenţie, mai mulţi săteni au sărit să stingă vîlvătaia, speriaţi de gîndul că focul s-ar putea extinde în întreaga comunitate. În cele din urmă, incediul a fost localizat şi lichidat, flăcările mistuind, conform bilanţului pompierilor, 50 mp din acoperişul casei, 10 mp dintr-o anexă gospodărească, 2 tone de fîn şi materiale textile. Proprietarul imobilului, în vîrstă de 40 de ani, care suferă de hipertensiune arterială,  a făcut atac de panică şi a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluat de echipajul SMURD şi transportat la spital. Pompierii şi poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu certitudine cauzele şi împrejurările care au stat la baza acestui incendiu.
N. Manole 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 630

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved