PFA-urile riscă radierea
vineri, 15 martie 2019


PFA-urile riscă radierea


Oficiul Naţional al Registrului Comer‘ului – ONRC anunţă că radiază din oficiu, în termen de 60 de zile de la împlinirea celor 2 ani de la data intrării în vigoare a legii, persoanele fizice autorizate - PFA şi întreprinderile individuale al căror număr de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN incluse în obiectul de activitate este mai mare decît cel impus de actul normativ menţionat.   

Potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 182/2016, în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN incluse în obiectul de activitate este mai mare decît cel prevăzut de prevederile legale în vigoare (5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN pentru PFA şi 10 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN pentru II) au obligaţia de a solicita oficiului registrului comerţului competent modificarea, în mod corespunzător, a menţiunilor din registrul comerţului referitoare la obiectul de activitate. În acest context, cererile (formulare-tip) avînd ca obiect înregistrări în registrul comerţului, inclusiv cele privind modificarea obiectului de activitate al PFA/II şi, după caz, înscrisurile doveditoare pot fi transmise/depuse de solicitanţi prin: poştă, mijloace electronice, utilizînd portalul de servicii online al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, https://portal.onrc.ro (cu semnătură electronică extinsă), respective direct la sediul oficiului registrului comerţului de pe lîngă tribunalul în raza căruia PFA/II şi-a stabilit sediul profesional. Lista persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate la data de 23.01.2019 este publicată pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, www.onrc.ro, sectiunea IMPORTANT.
S.Mihai

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 318

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved