Bătăuşul cu crosa de golf, condamnat
Friday, 15 March 2019

După un an de procese,

Bătăuşul cu crosa de golf, condamnat 


Pe 12 martie 2017, într-o zi de duminică, Nicolae Kacenco, de 50 de ani, din comuna Poienarii de Muscel, a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Municipal Cîmpulung, după ce a fost lovit puternic în cap, cu o crosă metalică de golf, de amantul fostei concubine, în urma unui conflict spontan, pe fondul unor neînţelegeri privind partajarea unor bunuri.     

Dată fiind starea critică în care se afla, victima a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş, iar de aici la Spitalul Univesitar Militar de Urgenţă „Carol Davila”, din Bucureşti, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Bărbatul a avut nevoie de 110 zile de îngrijiri medicale şi a rămas cu sechele pe viaţă care-l împiedică să ducă un trai normal, fiind nevoit să se descurce o cu pensie de invaliditate şi alta de handicap. În schimb, agresorul său n-a fost reţinut nici măcar o zi, chiar dacă este recidivist şi i-a pus viaţa în pericol. El a fost cercetat penal, iar în luna februarie 2018 a fost trimis în judecată pentru vătămare corporală! Recent, individul a fost condamnat în primă instanţă la doi ani şi jumătate de închisoare, cu executare, şi la plata unor daune morale şi civile, dar şi a cheltuielilor de spitalizare. Hotărîrea Judecătoriei Cîmpulung nu este definitivă.

Victima a rămas cu handicap

În urma loviturii primite, bărbatul şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost transportat la spitalul din Cîmpulung cu o ambulanţă SMURD. Cum bărbatul le-a spus medicilor de la UPU că nu-şi mai simte picioarele, s-a decis transferul acestuia, pe 13 martie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti. Medicii de-aici au concluzionat că acest caz nu e de competenţa lor şi au decis să-l trimită la Spitalul Universitar de Urgenţă „Carol Davila”, din Bucureşti, unde a fost operat, fiind diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral grav, cu o lovire cu un corp dur (crosă), fractură calvarie biparietală şi contuzie cerebrală bifronto-parietală”. După intervenţia chirugicală a rămas internat pînă pe 22 mai 2017, urmînd apoi o perioadă de recuperare, dat fiind faptul că a rămas cu o hemiplagie spastică pe partea dreaptă. Potrivit expertizei medico-legale, Nicolae Kacenco a avut nevoie de 100-110 zile de îngrijiri medicale. Poliţia Cîmpulung a deschis în acest caz un dosar de cercetare penală, agresorul fiind cercetat în stare de libertate pentru vătămare corporală.

70.000 de euro daune morale

În primăvara anului trecut Miron Costache a fost trimis în judecată, iar pe 12 martie 2019, prin Hotărîrea nr. 40, acesta a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare, cu executare, pentru vătămare corporală. Ca pedeapsă complementară individului i s-a interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, acela de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa urmînd a se executa după executarea pedepsei închisorii. Totodată, lui Miron Costache i s-a interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă accesorie care urmează a se executa din momentul rămînerii definitive a hotărîrii de condamnare şi pînă cînd pedeapsa privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. Pe latură civilă, Miron Costache a fost obligat de instanţă să-i plătească lui Kacenco Nicolae a suma de 70.000 Euro cu titlu de daune morale, în echivalentul în lei la data plăţii şi la o prestaţie lunară în cuantumul reprezentat de diferenţa între salariul minim net pe economie şi pensia pe care o primeşte persoana vătămată pentru invaliditate, începînd cu data rămînerii definitive a prezentei sentinţe, pînă la încetarea stării de invaliditate a persoanei vătămate. Agresorul n-a fost scutit nici de plata cheltuielilor de spitalizare, el trebuind să achite unităţilor medicale prin care a trecut Nicolae Kancenco următoarele sume de bani: 429,29 lei către Spitalul Municipal Cîmpulung; 288,21 lei către Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti; 84300,67 lei către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila; 1256,08 lei către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş. Hotărîrea nu este definitivă, ea putînd fi atacată cu apel  în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Bătut pentru că a vrut să-şi recupereze nişte bunuri

Reamintim că, incidentul s-a petrecut în cătunul de rudari din Jugur  -  Valea Itului, situat în vecinătatea satului Drăghici. Totul a pornit de la o femeie cu care Nicolae Kacenco a avut, timp de 11 ani, o relaţie de concubinaj. În 2016, plecată fiind la muncă în străinătate, femeia l-a părăsit pentru un alt bărbat, Miron Costache, dintr-o localitate din Moldova, cu care s-a cuplat în periplul ei prin Suedia şi pe care l-a şi adus la domiciliul din Jugur. Pe 12 martie 2017, Nicolae Kacenco s-a dus să-şi recupereze o parte din bunurile sale pe care le avea la fosta concubină, însă, la faţa locului lucrurile au scăpat de sub control, iar bărbatul s-a ales cu o bătaie soră cu moartea!  „Am avut o relaţie de aproape 11 ani cu ea. Avem şi un copil care are acum vîrsta de 8 ani. Pe 12 martie, anul trecut, am hotărît să duc copilul acasă la ea, fiindcă a doua zi urma să plec la Constanţa. Am zis că dacă tot plec, să fac curăţenie în jurul casei, la mine, la Poienari. Cînd am dus copilul, i-am cerut roaba şi grătarul, că erau ale mele. Ea s-a opus, mi-a vorbit urît, agresiv, dar eu nu am zis nimic, n-am comentat. Voiam să plec, dar fratele ei a intrat în curte, mi-a adus bunurile şi mi le-a urcat în maşină. Apoi am vrut să plec acasă, însă, am văzut copilul pe terasă şi nu am putut să-l las acolo fără să-mi iau la revedere de la el. Am coborît din maşină frumos, am traversat strada şi m-am îndreptat către gardul terasei, ca să vorbesc cu copilul. N-am mai apucat pentru că m-am pomenit cu crosa în cap şi am căzut la pămînt, inconştient. N-am mai ştiut nimic de mine. M-a lovit actualul concubin al ei, cu care s-a cunoscut în Suedia. Din cîte-am înţeles de la Poliţie, este recidivist, a făcut trei ani şi două luni de puşcărie”, ne-a declarat anul trecut, în luna mai, Nicolae Kacenco.
N.Manole

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1475

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved