Şoferi lăsaţi fără permis
Wednesday, 03 April 2019


Şoferi lăsaţi fără permis

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 218 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 65.000 de lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 20 de permise de conducere şi au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.    

Pe moped fără permis

A crezut că va putea trece neobservat dar nu a fost aşa! Sorin B., de 44 de ani, din Albeştii de Muscel a fost prins de poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Stîlpeni în timp ce conducea un moped pe DJ 735, fără a deţine permis de conducere. Cînd au verificat documentele, oamenii legii au constatat că bărbatul circula cu un vehicul neînmatriculat şi neînregistrat. Pe numele lui Sorin B. a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehiul neînmatriculat şi conducere fără permis.    

Luat de pe stradă şi dus la închisoare

Liviu-Agnan Rafailă, de 27 de ani, din comuna  Călineşti, a fost încarcerat la penitenciar după ce a dat nas în nas pe stradă, cu poliţiştii de ordine publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti. Oamenii legii l-au legitimat pe tînăr şi cînd au verificat în baza de date au constatat că pe numele acestuia era emis de către Judecătoria Topoloveni un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Tînărul avea de ispăşit o condamnare de 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de furt calificat.

Incendii de vegetaţie

Incendiile de vegetaţie continuă să le dea bătăi de cap pompierilor. Oamenii nu înţeleg cît de periculos este să dea foc vegetaţiei şi continuă să aprindă focul pe mirişti în încercarea de a curăţa terenurile. Luni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a fost solicitat pentru a interveni la peste 12 incendii de vegetaţie uscată şi mărăciniş izbucnite în localităţile Ştefăneşti, Moşoaia, Răteşti, Mălureni, Morăreşti, Bogaţi, Godeni, Cîmpulung, Aninoasa, Valea Danului şi Bradu. Toate evenimentele menţionate au fost generate de utilizarea focului deschis în spaţii deschise şi folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. În urma acestor incendii, au fost afectate aproximativ 22 de ha de vegetaţie uscată, dar şi  40 metri de gard din lemn.

Foc din cauza hotei

Luni seară, două echipaje cu două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au  intervenit în Municipiul Curtea de Argeş,  pentru stingerea unui incendiu izbucnit în bucătăria unui apartament. Casa fusese inundată de fum, astfel încît era greu să îşi dea cineva seama unde arde. Luase foc hota din bucătărie. După ce au stins incendiul şi au deschis toate ferestrele pentru evacuarea fumului, pompierii au constatat, în urma cercetărilor, că flăcările au fost provocate de un scurtcircuit electric. Hota avea un cablu defect care s-a încins şi a luat foc.     

Trezorierul PSD audiat la DNA

Ieri, trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie. Acesta ar fi fost chemat în dosarul în care este investigat modul în care PSD a utilizat banii primiţi ca subvenţie de la bugetul statului prin Autoritatea Electorală Permanentă.  În luna februarie presa a scris că DNA a cerut documente de la AEP pentru a verifica dacă PSD a direcţionat banii din subvenţii către instituţii de presă, potrivit surselor citate. Într-o adresă către Autoritatea Electorală Permanentă, procurorii DNA arată că „în interesul urmăririi penale care se efectuează în dosarul penal cu nr. de mai sus (nr. 21/P/2019 – n. red.), vă înaintăm alăturat un exemplar al ordonanţei emisă în cauză în data de 11.02.2019 şi vă solicităm să ne înaintaţi, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, documente privind: Modul de stabilire şi repartizare a subvenţiilor acordate în cursul anului 2017 Partidul Social Democrat; Virarea sumelor de bani acordate în cursul anului 2017 Partidului Social Democrat;Rapoartele de control privind modul de utilizare de către Partidul Social Democrat a subvenţiilor la nivelul anilor 2017 şi 2018”, scrie G4 media. Mircea Drăghici, a fost refuzat de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de ministru al Transporturilor. Ulterior, trezorierul PSD urma să fie susţinut de partid chiar pentru funcţia de şef al Autorităţii Electorale Permanente. A renunţat însă la această candidatură, iar în locul său, social-democraii l-au susţinut pe Constantin Mituleţu, pe atunci secretar general al AEP.   

Incendiu la o societate din Căteasca

Un incendiu de proporţii a izbucnit ieri la sediul unei societăţi care produce bitum din comuna Căteasca. Mai multe echipaje de pompierii şi unul medicul SMURD s-au deplasat în zonă pentru a interveni. Ardea acoperişul clădirii, pe o suprafaţă mare. S-a intervenit şi cu autoscara specială pentru a acţiona de la înălţime. Incen­diul a izbucnit ieri după-amiază, la sediul societăţii din comuna Căteasca,  la ieşirea de pe A1, la km 94. Focul cuprinsese acoperişul clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi. La faţa locului s-au deplasat un echipaj medical SMURD, trei autospeciale cu apă şi spumă şi autoscara. Militarii au intervenit imediat, fiind întinsă scara pentru a putea acţiona de la înălţime. Focul a cuprins atît clădirea de birouri, cît şi depozitul în care se afla bitum. În ciuda intervenţiei militarilor a ars pe o suprafaţă mare. Militarii s-au luptat cu focul vreme de mai multe ore. Cauza incendiului nu fusese stabilită la închiderea ediţiei noastre.      
M.Sandu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1209

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved