Elena Arnăuţoiu a împlinit 100 de ani
Monday, 15 April 2019


Elena Arnăuţoiu a împlinit 100 de ani 


Elena Ion Arnăuţoiu a împlinit 100 de ani, vineri,  fiind singura supravieţuitoare a unor episoade dramatice din istoria noastră. Ciuma roşie comunistă i-a distrus tinereţea pentru că a dorit şi cutezat să trăiască liberă. A fost decorată de preşedintele Romîniei, Klaus Iohannis, pentru curajul de a se opune opresiunii cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Cavaler pentru curajul de a lupta împotriva regimului comunist.


Între 1949 şi 1958, în comuna argeşeană Nucşoara a fost organizată cea mai puternică şi lungă rezistenţă anticomunistă din Europa. Cei care au luptat împotriva regimului comunist au fost conduşi de fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu. Grupul iniţial, format din 16 partizani, a fost susţinut de sute de oameni din comună, inclusiv de numeroase femei. Născută pe 12 aprilie 1919 la Nucşoara, Elena Ion Arnăuţoiu (100 de ani) locuieşte acum la Cîmpulung Muscel. A petrecut ani buni de detenţie în teribilele închisori comuniste şi-a pierdut patru fraţi şi părinţii, dar a supravieţuit.

Regretă că nu s-a scris în manualele de istorie de mişcarea de rezistenţă de la Nucşoara

Elenei Arnăuţoiu îi pare rău că nu a vorbit cu președintele Klaus Iohannis atunci cînd a fost decorată să intervină pentru a se scrie în manualele de istorie de sacrificiul înaintaşilor ei, de mişcarea de rezistenţă de la Nucşoara, de cei care şi-au dat viaţa pentru apărarea credinţei, demnităţii şi libertăţii poporului romîn.

Au format organizaţia Haiducii Muscelului din Nucşoara

S-a căsătorit în 1938, fraţii ei, Petre şi Toma au fost foarte multă vreme la liceu la Cîmpulung, unde au stat la dînsa în gazdă, cum s-ar zice, şi au fost aproape de ea întotdeauna. Toma a fost ofiţer la Escorta Regală, a fost un bun romîn şi bun ostaş care şi-a iubit ţara şi regele. În 1949, s-a hotărît să lupte împotriva sovieticilor şi a format o organizaţie. Partizanii din Nucşoara au avut procură din partea Ambasadelor Americii şi Franţei ca să formeze o grupare de rezistenţă anticomunistă în munţi. Toma şi Petre au format organizaţia Haiducii Muscelului din Nucşoara şi au plecat în munţi. Toţi cei care s-au înscris în grup au depus un jurămînt. Au stat nouă ani acolo. A fost singura rezistenţă anticomunistă din Europa care a durat nouă ani. La început, în 1949, Elena Arnăuţoiu nu a fost de acord cu ce au făcut ei. Însă a înţeles cît de mult şi-au iubit ţara şi armata şi că nu erau de acord cu ce se petrecea cu noi, romînii. În cei nouă ani, au rămas din ce în ce mai puţini în grup, unii au fost omorîţi, unii s-au predat, alţii au fugit... S-au retras într-o grotă, în satul Poienărei din comuna Corbi. Şi într-o bună zi, cel mai bun prieten al lor – Poienăreanu, i-a denunţat. Şi, sub pretextul că le dă paşapoarte să plece peste hotare, a venit Securitatea. I-au chemat într-un loc şi le-au dat să bea alcool cu somnifer. I-au arestat şi i-au dus la Piteşti la anchetă. Cei care stătuseră în grotă ţinuseră un jurnal în care scriau cu cine s-au întîlnit, cine îi alimenta, impresii, absolut tot. Caietele cu însemnări au fost îngropate în pămînt şi, la o lună după ce i-a arestat, i-a luat Securitatea pe absolut toţi cei care eram scrişi în jurnal. Au fost 135 de persoane (n.r. – inclusiv pe Maria Plop şi pe fiica acesteia şi a lui Toma Arnăuţoiu, Ioana-Raluca).

,,Nouă luni n-am văzut cerul şi n-am pus piciorul pe pămînt”

Alături de Elena Arnăuţoiu, în celulă erau soţiile şi rudele tuturor celor care i-au ajutat pe partizani. Centenara mai trecuse prin anchete timp de mai bine de doi ani, ştia cît de dur e şi ce le aşteaptă pe ele în puşcărie. Securiştii au scos dosarele şi au pus în faţă fiecăruia acuzaţiile aduse. Au început bătăile, a început chinul. Erau femeile în celulă cu fotele tîrîş, despletite şi plînse, nenorocite. Dar niciodată nu le-a auzit zicînd un cuvînt urît la adresa fraţilor ei sau blestemîndu-i. Nişte femei de un caracter neobişnuit, impresionant. Între 1950 şi 1952. Doi ani şi două luni, Elena Arnăuţoiu a fost într-o colonie de muncă, la Ocnele Mari. Erau colonii de muncă pentru reeducare, cum ziceau ei. A stat mai bine de 7 ani în închisoare pentru omisiune de denunţ. A ieşit mai devreme, pentru că i-au contopit şi prima pedeapsă. În total, a făcut aproape şapte ani de închisoare.

Au fost duşi fraţii ei pentru executare

Momentul care a marcat-o cel mai mult a fost ziua în care i-au dus pe fraţii ei Petre şi Toma să-i execute. În ziua execuţiei, i-au dus pe toţi pe o bucată de pămînt în jurul căreia erau 16 gropi. Primul pe care l-au executat a fost Toma. ,,L-au dus în lanţuri la marginea gropii. A refuzat să fie legat la ochi şi a spus: „Vreau să văd cu ochii mei glonţul care mă va ucide“. Ultimele sale cuvinte au fost: „Trăiască Armata Romînă!“. Au tras în el, n-a murit de primul glonţ, l-au aruncat în groapă şi au turnat var peste el, aşa a murit. Ceilalţi 15 au fost executaţi la intervale de cîte un sfert de oră. La Jilava, sunt îngropaţi fraţii mei, într-o groapă comună. N-am găsit nici pînă acum locul în care au fost îngropaţi”, povesteşte Elena Arnăuţoiu

S-a judecat 7 ani pentru a-şi recupera terenurile

Statul român i-a acordat o alocaţie cu care să se descurce. O ajută şi copiii. După 1989, Elena Arnăuţoiu s-a judecat pentru a recupera acele terenuri de la Nucşoara. A avut 16 procese la Curtea de Argeş. A recîştigat pămîntul pe care l-a avut cu acte de la părinţii ei. Şapte ani a avut procese pentru a-şi recupera terenurile confiscate de comunişti. În 1992 a recăpătat şi casa de la Cîmpulung care fusese naţionalizată. Este mîndră că are o nepoată care este director la o companie americană de medicamente din Capitală şi o strănepoată care este studentă în Bucureşti. Este mulţumită că lasă în urma ei oameni care au făcut cinste acestei ţări.

A plătit chirie în casa ei timp de 42 de ani

Elena Arnăuţoiu a ieşit din închisoare cu TBC. Era cu picioarele tîrîş, deşi avea 42 de ani. Mama ei a murit în puşcărie după zece luni de închisoare, mai avea 30 de zile pînă să iasă. I-au făcut o injecţie, a murit acolo. Tatăl meu a fost condamnat la 17 ani de închisoare, a executat jumătate din pedeapsă. A murit şi el acolo. Părinţii mei erau trecuţi de 80 de ani cînd au murit în închisori. Fratele cel mare, Ion Arnăuţoiu, locotenent în Cavalerie, a luptat doi ani pe front în Rusia şi a fost decorat cu cele mai înalte distincţii romîne şi germane. A murit în Crimeea. Toma şi Petre au fost executaţi. Are cinci din familie la care nu ştie unde au mormintele! A mai avut un frate, Anton, care a fost mutilat în război şi a murit acasă. Revenind la perioada de după eliberare, securiştii nu ştiau ce necazuri să le mai facă. ,,Ne-au naţionalizat casa de la Cîmpulung, am plătit chirie în casa noastră 42 de ani. Aveam şi un pămînt dat zestre de părinţii mei, ni l-au confiscat şi pe acela, ne-au lăsat muritori de foame... La început, eu şi soţul meu nu aveam niciun salariu. Dădeam meditaţii, făceam rochii la doamne ca să cîştig un ban. A fost teribil de greu. Nu mai aveam, nici părinţi, nici fraţi, nici avere. Nu mai aveam nimic. Am un băiat. A învăţat foarte bine. În clasele primare, din cauza numelui familiei, nu i-au dat niciodată coroniţă, deşi avea mereu media cea mai mare din clasă. Apoi, nu l-au primit la liceu. A trebuit să intre în cîmpul muncii şi să ia o adeverinţă ca să poată termina clasa a VIII-a. A lucrat la o fabrică de cărămidă şi a luat admiterea la liceu cu notă maximă. După ce pe mine m-au arestat, băiatul a rămas fără niciun fel de sursă de trai. S-a dus în armată înainte de a face vîrsta minimă pentru încorporare şi cînd a terminat armata s-a angajat ca tehnician veterinar în Dobrogea. Cînd am ieşit din puşcărie, i-am spus: „Nu pot muri dacă ştiu că tu nu ai o licenţă. Şi, la insistenţele mele, a dat examen la Facultatea de Medicină Veterinară şi a reuşit cu bursă. A terminat şef de promoţie. A fost trimis la specializare în America. După ce s-a întors, Ceauşescu a remarcat că băiatul meu îşi face treaba foarte bine, l-a luat în Bucureşti într-o funcţie importantă în zootehnie. După Revoluţie, v-aţi reîntâlnit cu vreunul dintre securiştii care v-au anchetat? Nu m-am întâlnit cu nimeni. Ştiu doar că unul dintre cei care m-au anchetat, un anume Mititelu, a murit într-un accident pe autostradă”, a declarat Elena Arnăuţoiu.

Redactor: Bogdan Radu

Corectura: Sorescu Loredana

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 907

Comentarii (1)
Scris de La Multi Ani! in 15-04-2019 04:14 - Vizitator
 
 
O propunem ca Cetatean de onoare al municipiului Campulung si Fiu al judetului Arges. Acum cand inca mai traieste. Nu postum ca fariseii. La Multi Ani! stimata doamna.
 

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved